fbpx

După 30 de ani!

Sărăcie, subdezvoltare, regres. Acesta ar trebui să fie sloganul Partidului Social Democrat. Emisiunea „România, te iubesc!” a adus în fața întregii țări situația dezastruoasă din punct de vedere economic și social în care se află județul Vaslui.

Zeci de mii de cetățeni plecați peste hotare, copii rămași în grija unor rude depășite de situație. Zece mii de asistați sociali și doar cincizeci de mii de angajați. Acestea sunt cifrele cu care se poate lăuda Partidul Social Democrat după 30 de ani de guvernare locală.

În același timp, reportajul i-a adus din nou în lumina publică pe cei care dețin, într-un fel sau altul, frâiele județului.

Dumitru Buzatu a fost deputat de Vaslui din 1992 până în 2004, iar din 2004 se află la conducerea județului. Soț grijuliu, acesta a propulsat-o pe Gabriela Crețu în funcția de senator, pe care încă o deține, și, pentru o scurtă perioadă, în Parlamentul European. Nepotismele nu s-au încheiat aici. Fiul lor, Tudor Buzatu, a ajuns secretar de stat sub Ana Birchall, viceprim-ministru în guvernul Dăncilă, și parazitează sistemul bugetar, fără  a avea vreo competență demonstrată. Probabil i se pregătește lăsarea ca moștenire a fotoliului de președinte al Cosiliului Județean Vaslui

Același Partid Social Democrat care a adus județul într-o sărăcie incredibilă, va veni în fața alegătorilor să ceară votul.

Pe 26 mai, urmează alegerile europarlamentare. Alte 3 alegeri importante se vor desfășura în următorii 2 ani. Este timpul ca locuitorii județului să decidă pentru viitorul lor. Vrem ca în continuare, județul Vaslui să fie acaparat de interesele unui număr mic de oameni care împart resursele după buna dispoziție, ori dorim ca Vaslui să fie un județ dezvoltat, în care cetățenii vor să locuiască, nu să emigreze?

La fiecare 4 ani, politicienii vin și dau un examen în fața alegătorilor, iar aceștia decid pe cine să angajeze prin vot. Politicienii nu sunt șefii cetățenilor, sunt angajații lor. Cetățenii trebuie să își ceară drepturile și să angajeze politicieni curați, cu viziune, care tratează județul așa cum se cuvine și care depun eforturi pentru a-l dezvolta. Județul Vaslui nu trebuie tratat ca pe o moșie personală pentru familia Buzatu și PSD!

 

Vino alături de noi

Implică-te în USR.
Hai să schimbăm împreună politica din România.
Înscrie-te ca membru sau simpatizant.

Înscrie-te în USR