fbpx

USR Vaslui a plantat pentru viitor!

USR Vaslui a plantat pentru viitor!

Alături de Directia Silvică Vaslui, membrii și simpatizanții USR au plantat zeci de puieți în zona Cotu Negru din Bârlad.

Membri și-au exprimat convingerea că este nevoie ca astfel de acțiuni să aibă loc cât mai des, atunci când este posibil, orice ajutor fiind mai mult decât binevenit. Plantarea unui copac este o investiție pe termen lung, iar copacii pe care i-au plantat membrii USR Vaslui, în data de 14 aprilie, vor fi o frumoasă pădure admirată de nepoții celor care au plantat copacii.

Până ce puieții vor crește într-o pădure, toți putem proteja mediul înconjurător prin mici gesturi care, însumate, ne vor permite să trăim într-un mediu mai sănătos.

 

Vino alături de noi

Implică-te în USR.
Hai să schimbăm împreună politica din România.
Înscrie-te ca membru sau simpatizant.

Înscrie-te în USR